Cursul „Jurnalul meu” este o incursiune în stilul reportaj, o specie publicistică ce folosește expresii literare, care informează asupra unor situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fața locului.
Vom îmbina Utilul cu Plăcutul. Din drumeții și din imaginație vom scrie împreună texte memorabile.
Atelierul se adresează celor care doresc să descopere sau să îşi dezvolte tehnicile de comunicare specifice social media şi să înveţe să le folosească în mod creativ. Atelierul de blogging este adresat copiilor şi adolescenţilor care au cunoştinţe de utilizare a calculatorului, manifestă interes şi înclinaţie către scris, cărora le place să interacţioneze şi să îşi exprime ideile într-un mod personal şi dinamic.
Structura workshop-ului este modulară şi se desfăşoară pe parcursul a 5 zile, durata unei şedinţe fiind de 120 de minute.
Obiective:
- Dezvoltarea calităţilor de comunicare cu ajutorul mijloacelor multimedia;
- Formarea unei gândiri şi unor atitudini creative în abordarea subiectelor;
- Dezvoltarea abilităților de gândire critică, de receptare şi prelucrare a informaţiei;
- Formarea şi dezvoltarea unui stil personal de abordare a subiectelor.
Tematica generală abordată:
– Fenomenul blogging. Principii introductive;
– Structura unui blog (formă şi conţinut);
– Caracteristici ale platformelor pentru blog: Blogger şi WordPress, Tumblr etc.;
– Alegerea, producerea şi editarea conţinutului unui blog;
– Proiect aplicativ privind realizarea şi promovarea unui blog;
– Utilizarea conturilor de socializare.
Este important ca fiecare copil să deţină:
- entuziasm şi interes pentru exprimarea în mediul ondine;
- tabletă sau laptop;
- un aparat de fotografiat, indiferent de marcă sau tipul acestuia (compact, SLR sau DSRL) sau un telefon mobil dotat cu o cameră foto;
- o mapă, coli şi/sau un caiet, instrument de scris pentru a-şi lua notiţe la cursuri şi pentru a păstra materialele primite la workshop.