Curs de dans

Dansul – un mod de recreere, de comunicare, posibil cel mai vechi şi cel mai incomplet păstrat dintre arte. Originile dansului sunt pierdute în timpul preistoric, iar după studiul asupra celor mai primitivi oameni se ştie că bărbaţii şi femeile au dansat dintotdeauna.

dancing_workshop

Dansul înseamnă îmbinarea între muzică şi mişcare, oferindu-le copiilor posibilitatea de a se dezvolta armonios, descoperind farmecul creat de muzică şi beneficiile aduse de mişcare. Ei învață astfel că lucrurile se pot exprima şi altfel decât prin cuvinte: prin priviri, mişcări, reacţii, altfel spus printr-un limbaj al trupului. Îşi pot dezvolta aşadar propria personalitate, se pot descoperi, cunoaşte mai bine, pot învăţa respectul pentru artă, pentru frumos.

În plus, fiind o activitate ce implică interacționarea cu alţi copii de aceeaşi vârstă, îşi pot dezvolta şi aptitudini sociale, într-un mediu liber de constrângerile unei săli de clasă.

Mai mult decât atât, dansul înseamnă şi disciplină, răbdare, perseverenţă, muncă, lucruri ce vor fi înţelese pe parcurs şi vor contribui cu siguranţă la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Un alt mare beneficiu al dansului este dat de faptul că aduce o foarte mare contribuţie la formarea poziţiei corecte a corpului şi, de asemenea, la dezvoltarea expresivităţii corporale şi a unei ţinute elegante.

Nu în ultimul rând, pentru copii sunt foarte importante distracţia şi relaxarea, lucruri de care vor avea ocazia să se bucure din plin în cadrul orelor de dans.

dance

Obiectivele taberei educaționale prin dans:

În primul rând, ne dorim că cei mici să înveţe să iubească sportul şi mişcarea. Aşadar, principalul obiectiv va fi îmbinarea ideilor de a învăța diferiţi paşi de dans cu distracţia şi voia bună. Vom încerca astfel, oră de oră, însuşirea unor figuri de dans aparţinând unor diferite stiluri (de la vals la rock’n roll, dar şi ritmuri moderne) pentru a educa atât urechea muzicală, cât şi plăcerea pentru arta dansului. Vom încerca, la final, legarea paşilor învăţaţi, îmbinarea acestora pentru realizarea unor mici coregrafii de care să se bucure şi pe care să le poată folosi şi după terminarea taberei. Este vremea potrivită pentru a-şi forma anumite impresii despre artă, muzică, despre socializare, despre ce înseamnă să fii apreciat pentru muncă ta, aplaudat pentru ceea ce ai făcut.

Vom încerca, în concluzie, să facem din mişcare o modalitate de relaxare, de formare a unei idei clare despre ceea ce înseamnă o ţinută corectă şi armonioasă, de socializare, fără a uita în schimb de rolul educativ al acestei activităţi!


Rezervă un loc în tabără acum!