… programul taberelor

Ziua 1 – Bun venit în tabără!

În această zi copiii se acomodează cu mediul în care vor trăi și lucra în următoarele zile.

Ajunşi la pensiunea pe care toţi o vom numi „acasă” timp de o săptămână, vom intra, încet-încet, în spiritul taberei. Întâi, vom face turul cabanei, copiii se instalează în camere și desfac bagajele. Apoi om face cunoștință, se vor selecta echipele; fiecare echipă va primi bandane, copiii  îşi vor alege căpitanii de echipă, numele şi îşi vor confecţiona câte un steag, care îi va reprezenta pe toată perioada aventurii (materialele pentru steag sunt puse la dispoziţie de către organizatori).

Tot în prima zi, copiii  fac cunoștință cu coordonatorii de limba engleză și își stabilesc obiectivele pentru zilele următoare.

Va fi seara cântecelor la chitară (program artistic, susţinut de echipa de ghizi şi de animatori).

11728946_842044125913846_8672192119772022475_o

Ziua 2 – Ziua naturii!

Este timpul să înceapă competiţia. Nu, nu este un concurs între echipe! Ne referim la competiția cu noi înșine, spre descoperirea resurselor noastre interne: intelect, inițiativă, determinare și multe altele.

După micul dejun, vom pleca într-o drumeţie montană, în care vom afla ce este prietenia şi care este rolul ei în reuşitele echipei. De asemenea, vom descoperi cele patru elemente ale Universului (apă, pământ, foc, aer), cât de importante sunt pentru noi, oamenii, şi cum putem să le ocrotim. Participanţii vor pleca în căutarea celor patru elemente şi, ajutându-se de sfaturile oferite de ghizi, fiecare echipă îşi va construi propriul adăpost, folosind doar ceea ce oferă natura.

În a doua parte a zilei, vom organiza diferite activităţi (jocuri) menite să unească echipele şi să dezvolte spiritul de competiţie.

Jocuri: asteroidul, plasa piratului, urmează liderul, blackwater, mlaştină, schiurile, covorul fermecat, puzzle în echipe, liniile de tramvai, insulele.

Vom încheia ziua cu o sesiune de Karaoke.

13575783_1033148613470062_1577699550994820973_o

Ziua 3 – Ziua dezvoltării personale (depăşirea limitelor)

Competiţia continuă! Astăzi vom încerca să câştigăm cât mai multe puncte, pentru a plasa echipa pe un loc fruntaş în clasament. Jocurile la care vom participa vor duce la creşterea încrederii atât în sine, cât şi în coechipieri, şi vor facilita consolidarea echipei.

Jocuri: pânza de păianjen, canibalii, scara din prăpastie, montează cortul, la mormane, la găleata, iceberg, butoaiele, cangurii.

Seara balului mascat.

10968566_758450554273204_7126629133363489853_n

Ziua 4 – Ziua supraviețuirii în natură și focul de tabără

În această zi, vom participa la ultimele activităţi din tabără: ne vom testa abilităţile de țintași, încercând să acumulăm cât mai multe puncte pentru scorul final al echipelor.

Activităţi: tir cu arcul, tir cu arbaleta, tir cu blowgun, paintball (tir)

În această ultimă seară, ne vom lua la revedere de la tabără, ne vom distra şi vom petrece cu cântece la chitară, în jurul focului de tabără.

bye

Ziua 5 – Rămas bun, prieteni!

Ne revedem „oricând și aproape oriunde”!

Va avea loc festivitatea de absolvire a cursurilor și înmânarea diplomelor.

Veţi pleca din tabără cu un bagaj de cunoștințe mai bogat, cu multe amintiri plăcute şi cu mulţi prieteni.

13558630_1030718577046399_5743158017093277057_o

Să înceapă aventura!